:: SOMAVITA :: Vizualizarea si interpretarea aurei umane - Terapii cu esente florale - Analiza Feng Shui - Masaj si tratamente pentru coloana vertebrala ::

 


Index
Diagnosticare si Terapii
Energetica si Anomalii
Vizualizarea Aurei
Terapii cu Esente Florale
Analiza Feng Shui
Cursuri
Osteopatie
Cazuistica
Contact
 
 
 

Articole publicate:

 


 

< Inapoi

Articole publicate despre vizualizarea aurei


Revista "Vedete" nr.64/2000

"Miracole la Somavita"

Anticamera unui cabinet medical. Mai multe persoane asteapta - in mod straniu -foarte destinse. O doamna intre doua varste intra intr-un cabinet cu peretii de un alb imaculat. Decor sobru: un birou, un pat medical, un dulap. O bruneta frumoasa si zambitoare (unde o fi gasit-o regizorul?) o invita sa stea in picioare langa perete. Dupa cateva momente, verdictul e dat: „Aveti un chist ovarian stang de doi centimetri. Doriti sa va prescriu acum un tratament naturist sau preferati sa va confirmati diagnosticul si cu ajutorul unui ecograf? In orice caz, stati linistita, asa ceva se rezolva relativ usor' Doamna iese si intra un domn distins, bine imbracat, inalt, spre cincizeci de ani, dar foarte slab. Incepe precipitat sa povesteasca cum a pierdut peste 20 de kg in ultimul an, fara ca vreun medic sa-i poata stabili un diagnostic. Este oprit din peroratie si trimis... la zid. Aceleasi momente de tacere, dupa care domnisoara, demonstrand calitati de fin psiholog, detensioneaza atmosfera: „Domnule, ati auzit vreodata expresia „Mancate-ar viermii?" Va anunt ca dumneavoastra aveti... o tenie. Asa se si explica faptul ca analizele pe care le-ati facut pana acum nu au dus la stabilirea unui diagnostic clar..."

Si scenariul acesta poate continua, personajul principal si decorul fiind aceleasi, schimbandu-se doar pacientii si diagnosticele puse in fata peretelui orbitor de alb.

Scenariul unui nou episod din „Zona Crepusculara" sau visul unei persoane ingrozite de lista interminabila de analize pe care i ie-a dat medicul sa le faca, inainte de a-i da un tratament? Nici una, nici alta. Pur si simplu, asa decurge o consultatie la cabinetul „Somavita" din Bucuresti. Domnisoara bruneta se numeste Beatrice Niculita si este de profesie psiholog, iar metoda folosita poarta numele de „diagnosticare pe aura". Mai pe intelesul tuturor, Beatrice Niculita are o capacitate mai speciala: poate vedea aura specifica fiecarui om si interpretand ceea ce vede poate pune un diagnostic si recomanda tratamentul naturist necesar.

Dar, pentru a afla mai multe despre aura si despre metoda de diagnosticare pe aura, am rugat-o pe domnisoara psiholog Beatrice Niculita sa dezvolte pentru cititorii revistei „VEDETE" acest subiect.

Daniela DASCALU

 

„Aura durerii" si calea tamaduirii

Cercetari si constatari recente au confirmat cu ajutorul aparaturii moderne, ceea ce vechii initiati au descoperit candva si anume faptul ca in jurul corpului uman exista mai multe straturi si centri de energie.

Acest ansamblu de energii subtile poarta denumirea de aura sau camp bioenergetic. Astfel, fiecare om este inconjurat de sase invelisuri succesive, fiecare avand un rol bine determinat in functionarea psihica si fizica a organismului uman.

Aceste straturi de energie au culori diferite ce se schimba de la o stare psihica la alta, dar bineinteles ca exista si o culoare predominanta. Nu intamplator se spune ca o persoana este rosie de furie, neagra de suparare sau ca vede viata in roz. Intr-adevar, atunci cand ne infuriem aura se inroseste, la suparare energia circula in jurul corpului mai greu si capata tente gri, iar indragostitii si copiii au mult roz in aura.

In traditia populara intalnim asemenea stari si credinte ce au o explicatie de tip ener­getic. De exemplu, la copii se pune funda rosie pentru a nu se deochia. De fapt, culoarea rosie intareste corpul vital al copilului, astfel acesta devenind mai putin predispus la agresiunile externe si deci la deochi. In Maramures, de Sanziene, se face un adevarat ritual. Flacaii urca pe dealuri cu faclii aprinse, apoi le dau drumul din varful dealului si in final ei se rostogolesc pana jos. La nivel energetic se produce o purificare a aurei. Prin rotirea facliei in jurul corpului, campul energetic se distruge si odata cu el si impuritatile. Apoi prin rostogolire si contactul permanent cu energiile terestre, vitale, campul se reface mai viguros decat inainte.

Analizand si interpretand corect fiecare strat de energie in parte, se poate obtine un diagnostic de multe ori mai complet decat prin tomografie.

Si asta, in primul rand, pentru ca in aura se pot vizualiza trasaturile de caracter, precum si cauzele (de cele mai multe ori de natura emotionala si/sau mentala) care au determinat starea de boala. In al doilea rand, deoarece se pot detecta din timp predispozitiile spre diverse boli. De exemplu, daca o persoana este excesiv de orgolioasa, este posibil ca, in timp, sa faca o gastrita, sau daca are conflicte cu seful sa faca dischinezie biliara etc.

In prezent, datorita poluarii masive, alimentatiei proaste, vietii stresante si a inmultirii radiatiilor nocive, foarte multe persoane se tem, uneori chiar obsesiv, de boala secolului, cancerul. Prin acest tip de diagnosticare, se poate spune cu precizie nu numai daca aceasta afectiune este instalata in corpul fizic ci si daca exista posibilitatea ca ea sa apara in timp. Astfel, in acest caz ca si in altele, se pot lua masuri de prevenire a aparitiei afectiunilor in corpul fizic. Un flagel al „perioadei de tranzitie" il constituie parazitozele, cele mai frecvente fiind imbolnavi­rile cu giardia. Pentru depistarea acesteia, este nevoie in mod normal de mai mult timp (se fac 4-5 examene coproparazitologice si uneori chiar endoscopii). Pe aura, parazi­tozele au un aspect greu de trecut cu vederea. La fel se intampla si in cazul chisturilor si/sau fibroamelor. Ele au o culoare specifica si de aceea se pot preciza relativ usor dimensiunile lor.

Timpul in care se face analiza si interpretarea aurei este scurt, maxim 15 minute si pacientii sunt scutiti de traumele emotionale pe care, oricat de amabili sunt medicii, le au de infruntat in mod curent. Diagnosticarea pe baza vizualizarii aurei nu necesita dezbracarea pacientilor, atingerea corpului lor cu diverse obiecte si nici prelevarea de sange, urina, materii fecale, sau expunerea la iradieri.

De asemenea, in aura se poate vizualiza daca un individ este afectat de mediul in care traieste. Persoanele care locuiesc sau lucreaza in campuri electromagnetice puternice sau in zone poluate chimic sau radioactiv si sunt afectate de acesti factori au o structura a aurei deosebita. Si tot prin analiza campului bioenergetic, se pot da date despre posibilitatile, capacitatile parapsihologice latente pe care le detine individul si le poate dezvolta. Prin analiza aurei, se pot pune in evidenta compatibilitatile interpersonale, precum si cele intre individ si alimente, ceaiuri, argile, tincturi, remedii homeopate, medicamente.

Urmarind corpurile si centrii energetici in timpul terapiilor, se poate reduce la minim timpul de lucru, precum si posibilitatea de a alege terapia cea mai eficienta in fiecare caz in parte, astfel diminuand la maxim posibilitatea de esec.

Si animalele, si plantele, si obiectele au o aura specifica. Bineinteles ca particulele energetice din corpuri se misca altfel si numarul straturilor este altul, dar in mod cert nu poate exista materie fara un anumit tip de energie. La fel ca si oamenii, plantele, animalele si obiectele neinsufletite interactioneaza si sunt capabile sa primeasca sau sa cedeze energie. Ca si la oameni, daca doua animale se plac, aurele lor converg reciproc. Plantele (care sunt foarte sensibile) „discuta" intre ele prin intermediul campurilor subtile. Ele sunt capabile sa se accepte reciproc sau sa declanseze adevarate „razboaie" intre ele. Anumite obiecte sunt adevarate purtatoare de energii. Daca o persoana a purtat foarte mult timp un inel, iar viata a fost trista si lipsita de satisfactii, aceasta „energie a durerii" se impregneaza in aura inelului. Si daca acest inel este purtat apoi de o persoana senzitiva, aceasta este capabila sa simta durerea impregnata.

In fiecare casa, exista un tip specific de energie. Daca exista armonie in familie, energia este de vibratie inalta; daca exista discordie, energia este joasa. Daca intr-o casa a locuit cineva care a suferit foarte mult in singuratate, energia devine de-a dreptul sufocanta. In astfel de case apare o senzatie de apasare care pune pe fuga eventualii musafiri.

Diagnosticarea pe baza aurei priveste omul in intregul lui: fizic, psihic si spiritual. Aceste aspecte nu pot fi divizate si tratate separat, deoarece ele sunt in stransa legatura si se determina reciproc.

Cunoscand particularitatile aurei, putem sa ne dezvoltam armonios in toate cele trei planuri, deoarece stim exact care ne sunt lacunele. Respectarea recoman­darilor date pe baza diagnosticarii de acest tip ajuta omul sa-si depaseasca propriile limite si sa revina la starea de armonie cu Universul, pe care se pare ca si-a pierdut-o de mult timp.

Psiholog Beatrice NICULITA



© Somavita 1999-2012

< Inapoi